si vin spatiile astea goale...te pandesc mult timp, iti devin chiar si prietene, unele, si apoi cand tii garda jos, jap te incaleca...te invaluie ca un fum, ca o ceata d`aia urata de Londra... si te fac sa plutesti... tu si aerul, nimic concret, nu poti infige picioare in pamant sau maini in ceruri...esti intre...intre tine si tine...cel mai urat lucru, sa te uiti la tine din 2 parti si sa nu te poti alege nici cum, nu stii care din tine e iluzia si care e adevarul. si simti. te lauzi ca simti, doar esti animal dotat cu suflet, nu? asta te face special. si simti. simti sa mergi inspre partea ta stanga, acolo catre un loc cald, inconjurat de sange care-i da viata, sau poate i-o ia si alegi. cu stangul inainte. ma bazez pe asta. trec zile, luni, ani... si nu realizezi decat dupa multe alegeri d`astea de stanga, ca ai ales iluzia. sentimentul de a alege tot timpul ce simti se sfarama cu rapiditatea secundelor dinaintea mortii. intotdeauna ai ales iluzia. intotdeauna ai crezut in stangul tau. si regreti. te uiti temator dupa umar, acolo mult in spate...si te vizualizezi tanar, prost, inocent si fara bani crezand in ceea ce de mic stii: in stanga bate ceva pe care te vei baza toata viata, atat timp cat o vei auzi batandu-ti sunetul vietii. prost sfat primit de mic. copiii trebuie educati sa fie invingatori pentru propriile lor Eu-uri, nu marionete dependente de o bataie mai rapida.
ratiune dincolo de orice. nu inima dincolo de ratiune.
si, esti dezamagit de alegerile tale bazate pe vesnicul paznic inducator de sentimente false, de sigurante neexistente, de puritati intunecate...si ce faci?
ce faci cu sufletu` ala pe care te-ai bazat 20 de ani? cu siguranta, zici, nu! in tine nu mai cred. imi ramane partea dreapta. voi incerca sa functionez doar cu ea. si functionezi. garantat. :) cine nu poate e doar un las al partii stangi, o vesnica sluga a unei chestii care palpaie...:)) si becul palpaie frate:)) da pentru asta nu cred in electrica sa-mi dea curent si in cufarul de veci:))
spargerea unui glob de iluzii... pana la urma tu esti cel care-ti spargi inima-n sute de bucatele...si nu oamenii o fac. ei sunt doar o scuza ieftina pe care oricine poate s-o scoata la inaintare. tu ai gresit in momentul cutare. tie sa-ti dai in cap. si o fac. as fi o ipocrita sa-i arat pe ei cu degetul. imi asum responsabilitatile propriilor greseli si acum privind cu jumate de ochi in spatele meu, nu vad decat o enormitate de pasi gresiti facuti cu stangul. acel stang... acea stanga... in care nu mai cred. prin care m-am tradat singura mereu. mi-e sila. sunt dezgustata de propriile alegeri. sunt dezgustata de faptul ca am prostul obicei de a vedea mereu si mereu si iar mereu si intotdeauna de a vedea ceva, orice, intr-un mare nimic. prost a fost ala care a afirmat prima oara ca omul, orice drac ar fi el se naste si cu ceva bun el. nu exista asa ceva. cei mai multi sunt doar carne, animale. iar eu azi, si ieri si maine refuz sa vad fisuri ale carnii. oamenii nu sunt suflete. eu nu sunt suflet.
ne jucam de-a ratiunea. e cel mai profitabil, care-si da in cap cel mai frumos pe baza de cat il duce capu`. adevarat. restul? e doar iluzie.
suflete iluzorii. suflete al meu iluzoriu de azi esti in concediu nelimitat. imagineaza-ti ca esti in Fiji si traieste-ti viata, nu astepta pana iti voi spune ca e safe si a trecut pericolul. aici...e mereu pericol. pa.
stalpi de beton, asta vedem pe oriunde ne uitam, astia ne inconjoara. ei bine, au reusit. ne-au ajutat cu ceva. ne-au ajutat sa ne dam seama ca de fapt noi suntem proprii nostrii stalpi de beton intr-o viata mai de beton decat noi.
arrivederci. pe maine, sau ieri...sau ...o zi, mai cu Soare.
