candva...

reciteam... si, realizez, ca atunci... candva, ma mai bucuram...
ce e bucuria asta? ce e starea asta de entuziasm? ce sunt clipele astea de furtuna interioara? (s-o credeti voi, ca e exterioara!)
v-as raspunde, daca as mai sti. daca ma uit la mine, dintr-o parte, putin pe furis, poate mai gasesc un raspuns...vag... pentru mine bucuria era: marea, soarele, cerul, ochi de oameni, suflete de pasageri umani, maini de fiinte gingase, brate de ...si aici, ma opresc. ar fi trebuit sa ma opresc la suflet...cum ar zice Sorescu, dar eu nu ma mai inghiontesc de el... ma inghiontesc eu de mine, cu totul...si vreau sa fug, si o fac:) si la capat ma intalnesc tot cu mine... tot eu... m-am saturat de mine... si ce faci cand te saturi de tine? te distrugi, sau te reconstruiesti. pana acum, azi, am adoptat prima varianta... fiinta umana e pe calea spre autodistrugere sau spre mantuire? probabil inca nu stim raspunsul asta... sau poate e in fiecare...
cum ar fi sa incep sa ma reconstruiesc, intr-un sens pozitiv? stiu? vreau? da. nu. stiu cum, dar nu vreau. dar asta nu e impotriva firii? dar cine a zis ca as fi pro? de ce sa fii pro fire? doar ca sa fii la moda? e cel mai usor sa faci parte din viata, asa cum vrea ea. dar eu ma opun. m-am opus, ma opun, dar pentru a spune la viitor nu stiu cat timp mai am...
cum spuneam, bucuria... isi pierde culoarea...in ochii mei... retina mea n-o mai recunoaste... e ca o o naluca intr-un pustiu... ti se mai pare ca o vezi... candva bucuria insemna si o clipa, dar pe care o simteam la adevarata ei intensitate... acum nu mai recunosc nici forma ei... si mai trist, nu cred in existenta formei ei pure...
haos, dupa cum vedeti... haos...
dar asa e, cand vrei sa-ti controlezi propriul haos, crezi, incerci, poti sa ti-l controlezi... si cand crezi ca ai controlat totul, cine te bate incet pe brat? prietenul tau, pe care crezi ca l-ai facut de mult uitat, propriul tau haos, propria-ti fantezie de echilibru...
nu poti sa fugi de tine. nu. nu pot sa fug de mine. asa e! dar daca nu am curajul sa ma gasesc?
azi, cuvintele nu au nici un sens. arata exact amalgamul de prostii din capul meu, carora nu le gasesc un sens...
dar, pentru ca nu vreau sa te pierd SI pe tine, trebuie sa-mi gasesc sensul, sau macar o unda a lui, pana nu te voi trage in al meu non-sens, si sa mori iar o data cu mine. NU. nu se mai poate. nu vreau sa mai omor oameni, din prima clipa in care-i disting. nu e corect fata de voi, dar mai ales fata de mine. si cum spuneam? autodistrugerea...e-n mine?:)
si uite ca eu, care sunt impotriva imboldurilor exterioare, eu care sustin sus si tare ca sunt singura si toate trebuie sa le fac singura, pentru ca sunt dezamagita de mine si de ei, vreau sa folosesc un imbold exterior pentru a iesi dintr-un vacarm care tine de prea mult timp... dar, pe tine, nu! nu vreau sa te ucid... vreau sa-ti pot vedea sclipirea ochilor peste 5 ani, 10, 20...si sa pot sa ma bucur de ea si de alegerea pe care azi am facut-o. nu vreau sa mai mor... nu vreau sa va mai fac sa muriti, doar pentru ca eu nu pot sa traiesc:) trebuie sa pot. trebuie sa puteti voi in mine. m-am saturat sa fiu un criminal de suflete, m-am saturat sa-mi fiu un criminal de suflet.
si uite cum...poti sa te iubesti pe tine insati:) infinit, neconditionat... la ce bun? daca nu stii cum sa iubesti orice altceva decat pe tine? ajungi sa te urasti pe tine... pentru ca neiubind nimic altceva... nu poti sa mori in propriul narcisism... eu nu pot... vreau sa ma pot bucura... de mine, de tine...
cuvinte...:) o chestiune, prin care eu am scapat mereu...:) jocuri de cuvinte, pe care eu, voi sau el nu veti sti niciodata daca sunt doar produse ale mintii mele bolnave sau un adevar:)
pe...data viitoare!
si pentru ca totul se leaga, tocmai am primit asta: "And never regret anything that made you smile"
poate asta va fi o data viitoare in care voi invata sa fac asta:)