entuziasm

de ce exista entuziasm?
raspuns tipic uman: ca sa existe dezamagire
:))
nu stiti altceva decat ca daca exista ceva, trebuie sa existe si reversul ei
asa ati fost si am fost invatata si urasc fiecare om, care de cand eram mica, mi-a bagat asta in cap
NU trebuia sa fie asa!
personal, eu sunt entuziasmul pe picioare...
imi spui ca vin Ctc in oras, imi dau un rinichi, doar sa vina mai repede si sa pot sa sorb doze de viata...suflete...
stiam, stiam ca e prea mult ce simt...
"cunoaste-te pe tine insuti"
"nimic prea mult"
de ce?
de ce naiba s-a creat pe pamant o singura fiinta cu suflet si si aia e limitata?
fir`ar noi sa fim de suflete
as vrea sa nu mai clipesc... as vrea ca inima sa nu mai tresara... dar din pacate stiu ce inseamna asta...si e crunt...
nu poti sa te bucuri de o fericire intreaga, completa...ea trebuie sa fie taiata, impartita si apoi refacuta
mi se pare un fel de bataie de joc... sau poate e doar uman
daca ni s-ar da forme complete (gestalturi) n-am sti ce sa facem cu ele...
noi nu veneram intregul, ne place sa ne ciopartim...
d-aia eu iubesc ideea, si nu omul
cum as putea sa-mi distrug vreodata sursa de izvor al vietii mele interioare?
atunci cand vibrez, sa-mi opresc trairea...asta ar mai lipsi sa fac...de plans nu mai pot...
NU te bucura! NU astepta! NU dori! NU spera! NU face nimic! NU iubi...
traiesc 2 personaje diferite...una care nu accepta viata si una care-si tunde parul, isi face unghiile, si vrea sa fie femeie...adica o iluzie adevarata si un nimic uman
daca nu as avea acea iluzie interioara, n-as fi nimic mai mult decat o papusa falsa, fara culoare, fara suflet, mecanizata, care se bucura de ceea ce ei, numesc viata
Niciodata nu veti putea ucide o iluzie:) Pentru ca nu o veti recunoaste (simti) niciodata ca fiind in viata!
acum, 9 mai e doar un entuziasm, taiat in mii de bucatele, peste care astept sa se lase dezamagirea... spor la treaba voua si ei!

Soare de Florii

daca oamenii care iubesc sunt egoisti, eu de ce nu as fi egoista in singuratatea mea?
am gasit ieri o chestie foarte frumoasa, care se trage din niste versuri ale unui geniu, care este Cedry2k si ele ar suna cam asa: "Ca om a trebuit sa invatz sa descopar, sa iubesc, sa ajut... tu tot animal ai ramas." am gasit o la o domnisoara...:D oare mai pot sa invat sa iubesc? pot. dar nu am pentru ce si de ce. pana voi gasi vreun scop (totu e pe interese acum) ma iubesc pe mine. pentru ca eu si daca ajung sa ma urasc, tot ma voi iubi:)) haha, cred ca asta e cel mai bun motiv
piesa cu pricina e Pe Cord Deschis:)
da. recunosc. eu sunt egoista in singuratea mea. daca ei sunt egoisti cu altcineva langa ei, eu sunt egoista impreuna cu mine insami.
Paler zicea, si bine zice despre singuratate asa:
"Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist."
direct pe suflet mi-a cazut afirmatia asta...thanks :)
e bine, cat inca mai simt, ca Universul, inca mai lucreaza pentru mine, si atunci ma uit frumos spre Cer...si multumesc:)

Vreau la Mare

mi as dori... si nu pot

frustrare, frustari, frustari multe
privesc acum pe geam si ciudat, dar cerul e albastru, pomii sunt verzi, desi acum catva timp nu se vedea imprejur decat negru, peste tot, in cer si pe pamant...
asta e plusul naturii, ea stie cum sa se joace cu ea, ca-n-ntru-n final sa-si si zambeasca, sa si straluceasca, sa fie in toate culorile ei proprii si pure...
noi, oamenii de multe ori, nu stim sa iesim in culorile noastre adevarate, dupa o intunecime, dupa un razboi. ramanem mereu sifonati, mereu o culoare e mai spalacita, si incet incet, dupa mai multe spalari intunecoase, ramane doar spalaceala culorilor... si noi? noi? culorile vietii noastre unde au ramas? oare ar trebui sa dam apa inapoi, sa ne cautam propriile culori?
ce sa mai vorbim de zambete!
o sa ajungem sa nici nu mai stim ce inseamna acest cuvant, sa nu mai fim receptivi la auzirea cuvantului zambet. trist, domnilor. dar spre asta ne indreptam. acum suntem la momentul "grimasa", care si acesta va trece...si se va pierde in nimic.
eu cred ca in momentul in care omul isi pierde zambetul, nu se mai poate numi om.
de fapt, cum naiba isi mai permit oamenii astia sa se numeasca oameni?
dar, femeile femei?
mi-e foarte sila... oare ce e dincolo de asta?
nevoia de control apare atunci cand apare dezechilibrul, ca sa nu cazi, si pentru ca nu poti face altceva, incepi sa controlezi, sa te simti stapan, chiar si pe ce nu ai, ca sa nu se vada ca nu ai nimic, de fapt...si incepe sa-ti placa jocul asta... te pierzi in el... crezi ca-l domini, si de fapt incepe sa te domine el... nu poti controla controlul... inconstient, il lasi sa te controleze...
ca si acela care a fugit in pustiu...care ajunge in final sa spuna: am ajuns captiv in pustiu... am vrut sa-l cuceresc si m-a cucerit el pe mine
ei bine... armele sunt intotdeauna naluci... nu ucizi si nu te zdrobesti decat pe tine...
daca as lua-o razna... as scapa, stiu, dar, inca nu am ajuns la acel stadiu, inca mai pretind ca stiu sa controlez controlul
trebuie sa rezist, sa rezist...
nu am nici pentru ce, nici de ce... si atunci totusi, de ce?
pentru ca nu...am dreptul sa nu lupt pentru mine
chiar si daca nu fac nimic, atata timp cat maine dimineatza le ofer ochilor mei, Soarele de afara, cu lumina lui...imi mai permit sa traiesc
pentru Soare, si pentru Mare, si pentru Cer... restul e doar amagire... pe care inca... mi-o permit.

aaaaaaaaaaaaaaaaaa

:X:X:X:X mi a luminat toata ziuaaaaaaaaa
:D:D hehe,
o data cu Soarele, Dulciurile, a venit si bucuria:X
nothing more:D
thank you hun >:D<

uneori nu e nevoie de mai mult de un cuvant, pentru a da si a primi viata...
alteori imi doresc sa mor in acele brate...>:D<

doza de dulce

m am trezit fara soare azi... trist
eu fara soare nu sunt...
de cateva zile ma invart in acest culcus fara a-mi gasi un loc confortabil... in mine undeva e sigur... si l stiu unde e, ca mi e prietenul cel mai bun...dar de cateva zile se tot muta...
si ma agaseaza orice, totul... toti oamenii ma enerveaza
aceiasi cu aceleasi probleme...Doamne... move on, faceti ceva, nu ramaneti in ele
dupa ce trece un timp, incep sa cred ca nu vreti, nu vreti, va convine sa va tarati in noroaie, sadism, propriu pentru propriile suferinte...sunteti patetici, macar de-ati recunoaste...eu o fac...
dar m-am saturat sa va recunosc eu si voi sa nu va recunoasteti...
eu am 2 picioare si 2 maini, nu am 100 din fiecare...

imi vreau doza de dulce, da pe ziua de azi...
o ciocolata, inca una, biscuiti cu ciocolata... mult dulce
da, asta e "raul" pe care eu mi-l fac zilnic pentru ca altceva nu am
nu am sursa de "dulce" exterioara mai buna decat dulciurile...:)
si acum divulgarea: "mananci dulciuri, din lipsa de afectiune" da, eu sunt aia...:) daca ar fi sa calculez cati bani am dat pe dulciuri:)) as trai in Fiji acu:)
si daca ar fi sa cantaresc... lipsa de afectiune... as fi cel putin sub pamant
dar... "trebuie sa rezist, sa rezist" ... dulciurile ma salveaza:)), ca eu o fac mental, asta e alta poveste:)
ma indrept spre "doza mea"de dulce:D
later

vreau oameni noi

vreau oameni noi...
m am saturat ...
la fel cum nu mi place sa stau mult intr un loc...ci vreau sa explorez tot timpul , sa cunosc noul, asa... acum m am saturat de aceiasi oameni cu aceleasi probleme... vreau sa cunosc si sa simt suflete noi...
vreau sa "sap" in oameni noi
sa ma lovesc d noi puritati
cu cat cunosti mai bine un om cu atat te apropii mai mult de o despartire de el...asa zicea bine cineva:)
si cel putin eu ... cred ca ma plictisesc... sau poate ca nah daca oamenii raman tot unde sunt ... mai mult timp ma plictisesc sa aud aceleasi lucruri
pentru ca eu sunt intr o continua evolutie... orice gand, orice idee, o macin...scot produse noi... gandesc...poate prea mult
m as opri din gandit... daca as vedea un suflet ce merita a fi simtit... care atunci cand l as vedea... nu m as gandi la contexte situationale, la factori socio-psihologigi...
pur si simplu as simti...
oare imi mai permit?
as vrea sa pot...as vrea sa am pentru ce...
te nasti... inainte sa mor eu? (mai e foarte putin)
si cand am sa mor de tot, probabil am sa te astept pe undeva prin vreun por... de suflet uitat

viata e...

vreau sa am si in ce sa o gasesc
sau nu, mai bine zis, in ce forma sa stiu ca pot sa i permit sa existe, astfel incat sa ramana pura, asa cum ar trebuie sa fie ... ea... forma ei, aia prima, aia neatinsa de boala, neucisa
sa vad o mana intinsa, si sa o iau pur si simplu, sa am capacitatea, mintea mea sa aiba capacitatea in momentu ala sa nu se gandeasca ce e in spatele acelei maini intinse, sa simta din start ca e pura... NU NU, mintea mea e indobitocita... trebuie sa te gandesti la context, la interese ascunse
nimeni nu mai e pur in ziua de azi, pana nici tu (eu) nu mai esti
te ai lasat sa mori
vreau sa stiu ca zambetul ala e pur , fir ar al naibii... ca nu urmaresti nimic, ca nu te joci
ca nu esti doar un actor
cum sa mi mai permit sa cred asta?:)
am nevoie de un sufleour... de cineva care sa mi sopteasca viata:)
vrei sa mi fii sufleor? am sa fiu cea mai buna actrita...daca alegi ca tu sa mi soptesti viata...
si am sa ti fiu singura actrita...intr un singur film al nostru...
nu vreau sa fiu un actor social, nu am nevoie de societate... i need soul, i need u to be uman, asa ca n prima forma de viata...
"give me life, for what i ve done" pana nu mai e nimic in mine si n o sa mai aveti din ce sa luati viata...
intotdeauna am o alternativa: carapacea, din care mai ies, doar, sa imprastii...venin...
si viata? unde e? in care carapace?

vreau oameni din actori, nu actori din oameni

oamenii sunt atat de frumosi, pana iti dai seama ca se joaca
ca le place sa joace roluri
de ce mai transmiteti ce transmiteti si de ce va mai transpuneti, va lasati intr-un transparent imaculat sufletul la iveala... si apoi ca sa va aparati , spuneti ca voi, jucati roluri
pai oamenii asta sunt, asta e rolul lor? sa fie actori din oameni?
imi pare rau sa i vad asa
stiu, stiu foarte bine ca lumea in care traim nu ne mai permite sa ne punem sufletul pe tava, pentru ca la capatul ei intotdeauna e un calau...
dar pentru mine, care citandu-ma "sunt un suflet de femeie proasta" (si care poate fac acelasi lucru) e destul de greu atunci cand simt suflete sa accept ca ele se joaca... nu poti sa te joci transpunand c simti in halu` ala... e imposibil
neumanul, nepamantescul, nu poti sa-l joci in roluri
poate ca asta iubesc la tine de fapt... shocul dintre sclipirea din ochii tai si renegarea pe care incerci tu sa o faci, intunericul pe care incerci sa ti-l implantezi in ochi, in buze, pana si in suflet pentru a te apara...de acesti pistolari
e o batalie
stiu
intre a lasa sclipirea sa lumineze suflete, sau a o infunda in intuneric pentru a se "feri"...dar nu uita ea atunci...sa mai lumineze?...damn
i don t know, i cannot understand
de ce nu mai le e permis sufletelor sa fie suflete?

life

daca nu intri tu-n viata, intra ea in tine:)
cam asa ar suna treaba:)

are o problema viata asta...
la fel cum si oamenii o au...

daca o/ii refuzi se agatza de tine
daca tragi de ea/ei se simt agasati

mi-as fi dorit sa fi murit ieri...
Doamne cat a fost de frumos
si am gasit si acele brate, in care as putea muri...
as fi putut sa mor ieri
dar o mana umana, a intervenit uman, intr-un moment nepamantean si a reusit sa sustraga... sursa posibilei morti...
sens in non sens?:)

Sens in Non Sens... last night

candva am sters acest blog
mare prostie am facut...

revenind

niciodata nu stii, in plin refuz al vietii, unde, cand, si mai ales cum poti sa vibrezi...
sa-ti mai amintesti de un suflet pe care l-ai anesteziat, pentru a "trai"
aseara mi-am amintit ce inseamna sa iubesc... mai corect e: cum e sa fi iubit... (eu)
amneziile sufletelor se platesc cu lacrimi, sunt singurele lucruri pe care ele le mai pot face...
de ce ne transpunem daca jucam jocuri?
actori sociali...mi-a umplut scoala capul cu aceasta sintagma... eu sunt un actor social, tu esti un actor social, noi suntem cei mai buni actori sociali... care plang... mai plang, din cand in cand...
cand tu-ti refuzi orice forma de contact cu viata, ea mai trage de tine, mai crede ca poate sa te mai prinda in anumite situatii, pentru a te prinde in niste gheare otravite... ei, bine, stii ca eu te las sa crezi, sa speri, ca ai putea...:)
muzica e ....aici urmeaza spatiu gol pentru ca nu sunt cuvinte pentru a exprima ce e muzica...
intreb iar: de ce ne transpunem, daca ne jucam jocuri?

am murit aseara... traind...
oare are sens sa notez in cuvinte tot ce am simtit eu aseara? vor ramane doar in mine...
oricat de mult as iubi cuvintele si mi-as dori ca ceea ce s-a intamplat aseara sa ramana forever undeva...singurul forever e ... sufletul meu:)

eu nu iubesc... dar mi-am reamintit, ca stiam s-o fac candva... multumesc...:) cui trebuie sa-i multumesc pentru asta...

a fost mirific...

thanks God... si Cerului si Marii... si ... Sufletelor... niciodata oamenilor...