altadata m-as fi bucurat...

aseara a fost o seara frumoasa. dovedit lucru. lucrurile nu ies cum le planuiesti. pot iesi mai bine.
altadata, multa lume in jurul meu, ok, care nu ma afecteaza negativ, mi-ar fi conferit o stare euforica. acum a fost doar bine. am dat probabil mai mult. si poate asta e mai bine pentru ei. dar la final cand eu raman goala interior... ce fac?
imi place sa daruiesc din mine, nu ma intelegeti gresit. candva ma extazia pentru oricare persoana din jurul meu pentru care puteam sa fac asta. acum ma extaziez e prea mult spus, si pentru 2,3 oameni. si culmea ma simt si ravasita... adica goala...si nu mai pot sa ma bucur.
as vrea sa tip si sa zic: daaaaaaaaaa am atins fericirea! pentru ca asta as fi putut sa zic altadata. si totusi m-am simtit impartita in mici mici bucatele, din care eu n-am ramas cu nimic.
daca vreodata cineva va vrea sa readune bucatile, cioburile din mine, nu va putea... de ce? pentru ca sunt impartite in atatia oameni. si daca le-as lua inapoi, ei ar ramane cu cicatrici. si vedeti... pielea lor ar ramane mereu o rana. iar eu nu pot sa-mi permit asta. mie cicatricile nu mi se mai vad. pielea mea e toata o cicatrice.
taz zice ca eu traiesc pentru altii si nu pentru mine. mie-mi pasa de altii si nu de mine. pentru asta traiesc. si la naiba. are dreptate. altadata ma hraneam din asta. acu e un fel de job, ironic spus. si ca orice job, devine un mecanism, repetitiv, cu nivel scazut de satisfactie, dar iti da sa mananci.
unul daca ar fi... unul... si el a ales sa moara. toti au ales.
eu de ce nu aleg niciodata asta?

multi vor cate-o bucata din mine, putini primesc. si multi altii, primesc, fara sa ceara.