de ce tot ce fac e gresit?

in curand va urma un scandal monstruos, pentru ca fericirea costa bani. pentru ca fericirea, chiar daca e secunde cere explicatii posterioare. pentru ca ce simti intr-o secunda, nu conteaza ca e printre singurele momente de fericire, trebuie s-o explici la o luna dupa. si de ce? pentru niste bani, in necunostinta de cauza, de o viata, si acum, vor fi tot certuri in loc de intelegere. pentru ca daca niste oameni nu vor sa inteleaga ceva, n-or sa inceapa acum sa vada ca e posibil sa fie ceva si in afara ideilor lor batatorite de toate vanturile din lumea asta.
vreau sa plec. nu mai suport. nu mai suport sa ma trezesc o dimineata aici. imi vine sa ma iau sa plec aiurea, doar sa nu mai fiu aici.
saptamana trecuta... tu. acum , prostia asta care o sa ma coste. arghhhhhhhhhh!!! imi vine sa urlu. vreau sa dispar. nu-mi pot face nimic, dar ma exaspereaza sa trec iar printr-o situatie de genu care stiu ca se va intampla si din care nimeni nu va intelege nimic. pentru ca adevarul... adevarul doare de prea mult ca sa fie spus acum. nu mai am nici cicatrici. durerea adevarului a devenit acum pielea mea. cicatricile au devenit piele. iar ei nu vad. nu vad ca nu mai am aceiasi culoare a pielii. ei nu vad durerea. n-au vazut-o niciodata. eu nu i-am lasat, iar daca nu tipi, de multe ori, oamenii nu stiu ca te doare. ei nu vad, nu aud. ei au sange. eh, si ce faci cu sangele? te salveaza de la vreo moarte interioara, de la vreo durere imposibil de carat? nu te salveaza de la nimic, decat te face sa-l porti in vene atat cat il respiri.
situatia asta arata ca un razboi in care te arunci aiurea inainte stiind foarte bine ca ceilalti au toate armele din lume, iar tu esti un biet om cu un suflet si atat. esti din start invins. oricum ti-ar fi sufletul, glontele castiga mereu.
dar ce mai pot sa-mi faca? nu m-au ranit destul? n-au inteles niciodata nimic pentru ca n-au vrut. daca ar fi vrut ar fi vazut pana acum ceva. pe cand, ei vad doar ce stiu, ca si cum universul se deschide cand fac ei ochi mari, si se inchide la sfarsitul orizontului pe care ochii lor pot sa-i cuprinda. doar ca nu e nici un univers. e limitarea perceptiei mele ca fiinta.
si atunci cine sa ma priceapa? si atunci cine sa-mi ofere timp? daca ei n-au facut-o niciodata?
cine sa se opreasca un moment, sa-mi spuna: buna ziua! cum te numesti? cine esti tu? ce doresti tu? si maine sa ma intrebe iar, si poimaine si peste un infinit... NIMENI:)
a trebuit sa invat sa ma intreb mereu eu...
nimeni nu ma poate salva de mine insumi. fortaretele pot fi cucerite si daramate. dar un suflet inbuibat in propria-i sinestezie de toate cele negative, inghetat dar care pe din afara pare dezghetat, n-ai cum sa-l cuceresti, si stii de ce? pentru ca in primul rand nu ai timp sa darami tot ce am construit:)
"life's a bitch and then u die" asa ar zice Nas. si stie el bine ce zice.
si pentru ca realitatea e asa, deseori aleg sa traiesc in vis, in iluzie. pentru ca ce-mi da realitatea nu va fi niciodata la fel de confortant ca si propria-mi lume, unde mi-e permis sa iubesc ce vreau, sa fiu ce vreau, unde sunt eu cu mine si ne place impreuna. in afara noastra e doar gol si oameni rai si dezamagire.
si da, recunosc in iluzia asta-mi cladesc si persoane, pe care mi-as dori sa le am aproape in real, dar ele nu pot exista in real asa cum le vad eu. pentru ca vedeti voi, nicaieri in real nu poate fi atat bine si atata puritate cat poate sa viseze sufletul meu. si atata timp cat el va face asta, nu o voi da niciodata pe o realitate cruda, urata, banala, aspirituala, inumana. eu si cu mine vrem sa traim doar printre sufletele pure, nu in romania! si sa fim impreuna si in afara noastra. pentru ca inlauntrul nostru e bine, dar in exterior e singuratate. si e suportabila. dar nu stiu pana cand functioneaza. in noi e bine, in exterior trebuie sa ma separ de mine ca sa nu-mi ucid si ultima picatura de bine care ma mai face umana. in exterior totul e inuman. oamenii sunt urme de oameni. parca atunci cand ii vezi pe oameni sunt doar niste fantome cu sufletele lor in spate care plang ca au fost parasite si calcate in picioare si refuzate sa existe...
ce poate fi gresit in a te bucura? ce Dumnezeu poate fi gresit in a-ti dori sa vezi un om? ce poate fi rau in tot ce fac? pentru ca sunt doar explozii de suflet. si sunt putine la naiba. si cumva mi se demonstreaza statistic vorbind, ca gresesc. ca tot ce vad in ochii aia ai tai si-n zambetul tau, in tine e o greseala. ca ieri, ca maine, ca acum o luna, ca peste o saptamana sau 2 luni tot ce voi fi facut sau voi face e o greseala. faptul ca n-am facut nimic bine toata viata. faptul ca urasc tot ce e langa mine. tot ce am am avut vreodata, tot ce voi avea vreodata. pentru ca totul va fi fost o greseala.
am inteles ideea. tot ce fac e gresit. si atunci? nu trebuie sa-mi mai demonstrati voi nimic. eu stiu.
eu sunt cea mai mare infrangere in lupta cu voi si lumea din care faceti parte. asta nu inseamna ca ati castigat ceva. oricum nu sunteti niste invingatori, sunteti niste impostori, va furati propriul suflet si sustineti ca sunteti x sau y:) eu stiu cine sunt, chiar daca tot ce fac e gresit. sunt mandra de cine sunt, chiar daca tot ce fac e gresit.
vreau sa ies d-aici. ma sufoc.
si vreau sa te vad. e asta o crima? se pare ca universul a acordat verdictul: este o crima sa te cunosc. este o crima sa mai simt ceva. si stii ca daca ti-e interzis sa simti, nu existi, nu?
toata viata mea am platit tribut fericirii putine pe care am simtit-o din cand in cand, in majoritatea clipelor petrecute cu oameni nepotriviti. pentru care iar am platit tribut. mi-am pierdut sufletul in toate tranzactiile astea.
imi doresc atat de mult sa existi la fel ca-n iluziile mele, dar tu alegi realitatea. si te pierzi. te afunzi in ceata. tot ce vad in tine e in ceata pentru ca tu insuti te refuzi tie.
oare e asta un blestem? e un blestem sa vad tot timpul ce nici oamenii in ei insisi nu vad? daca si eu as refuza sa vad ce e cu adevarat in voi, ce ar mai ramane din voi insiva, care oricum va refuzati adevaratul sine?
sa va vorbesc de ce vad in omul asta? ce sens are cand el alege sa dispara dintr-o prostie? ah!
ce sens mai are binecuvantarea pe care eu o stiu cand iti privesc ochii? sau cand se topeste gheata din jurul sufletului meu cand te vad zambind? sau cand te aud? cand rasul tau e medicamentul tuturor bolilor din lumea asta? si oamenii nu stiu, si tu nu stii cine esti... pentru ca tu nu crezi in tine. stiti cat de tare doare sa crezi intr-un om care nu crede in el? n-ai cum sa-l convingi niciodata sa se priveasca pe sine. ii e frica de sine si atunci se refuza.
cum poti sa-ti refuzi divinitatea din tine?
doare. iar eu nu stiu ce e durerea. dar tu dori.
nu vezi ca nici nu stiu s-o mai exprim? nu stiu cuvinte sa aleg sa exprime ce simt...
m-am saturat de anii astia, in care nimic nu e bun, decat banii putini si aia, dar confortanti, un spatiu de locuit, mancarea, hainele. cum sa nu te bucuri de un material thing, cand ti-e refuzat sufletul?
niciodata ce am vrut cu adevarat n-a fost bine intr-un final si cum sa nu ma intreb atunci ce Dumnezeu e bine? ce vreti sa simt, sa fie in contact cu lumea asta? pentru ca pana acum eu si cu mine intram doar in sulite cand ne aruncam din suflet. m-as arunca in ochii tai, ca si in mare... pentru ca vezi tu, voi aveti aceleasi calitati. dar tu nu stii asta.
e haos in mine si in jurul meu. lipsa ta si scandaluri.
de ce ne inconjuram de oamenii care nu ne fac bine?
imi iubesc singuratea pentru ca ea nu-mi face niciodata rau. ea e mereu acolo, cum nu e nimeni. si-mi iubesc iluziile pentru ca e tot ce e bun din ce traiesc. daca n-as avea imaginatia, as muri sau as fi la hollywood, pasandu-mi doar de culoarea parului, fondul de ten de pe fata si cardurile din geanta.
urasc. durerea. lipsa. zambetul.

as putea scrie paginatii de nonsensuri pentru ca nu mai stiu cum sa exprim ce e in mine. vreau doar 2 lucruri, daca nu-s prea multe pentru univers: sa plec naibii d-aici si sa te cunosc pe tine, in afara iluziilor mele. da-le sansa sa se intalneasca cu suportul lor. da-le sansa sa fie realitatea de care am nevoie, pentru a mai trai vreo 20 de ani in liniste.
daca nu, daca a 2a dorinta e imposibila, vreau doar sa plec. cu mine in alt spatiu si cu un sfert de ochi mereu uitandu-se in spate, dupa tine, vom trai bine.

another day in "paradise" ends now. hope u'r aiight wherever u are. i miss your laugh... i miss you...sper sa-ti revii si sa stii ca sunt unde m-ai lasat, in singuratea mea.