all of you
but the ones i blame the most are them 2! the first ones...
i'm 22. and at this age...sunt plina da blocaje mentale pe care pe unele le stiu, pe altele cine stie pe unde sunt ascunse in subconstient.
e o certitudine: sunt nefericita. dar probabil ca nefericirea doare, te face sa vrei sa iesi din ea, sa lupti sa fii fericit, ei bine nu ca-mi convine starea, dar nimic din interiorul meu nu simte sa se miste spre altceva.
un singur lucru imi doresc, sa plec d-aici, nu am la ce ma uita inapoi, nici macar la mine insami, care eu oricum sunt nicaieri. am nevoie de un alt spatiu, daca timpul nu conteaza, dar spatiul da. vreau sa pot macar respira aer curat, neimbacsit de atatea impuritati...
de la gustul penibil de ciocolata, pana la urletele unor analfabeti din niste masini jegoase, tara asta e un nimic, un nimic infect...mi-e sila de tara asta si de neamul ei si sa n-aud pe nimeni zicandu-mi altceva, pentru ca mi-e sila si sa ma gandesc ca unii mai pot spune ceva de bine de tara asta.
they kept me away from things that now make me sick...the posibility of them to happen makes me wanna vomit. and is it that normal? of course not. but that's what they made me...and now it's too late for changes.
nici macar nu regret ceva. pentru ca atunci cand mai regreti ceva, inseamna ca acel lucru a insemnat totusi ceva pentru tine... eu nu am nici macar regrete...
am ramas un corp in fata unui monitor, a carui degete se plimba pe niste butoane de plastic, cu litere sterse...
nu-mi doresc nimic. nu vreau fericire. nu vreau protectie, nu vreau oameni, nu vreau barbati, nu vreau prieteni.
stiu ca pot sa scriu o mie de chestii despre starea asta d-acum, dar nu ma ajuta la nimic...am vrut doar sa las cateva cuvinte...
locuiesc cu un strain, care raspunde la apelativul "eu"... habar nu am cine e, dar de ceva timp ne e bine impreuna. cine sunt nu trebuie sa iasa la suprafata, iar "eu" isi face bine treaba sustinand aparentele
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment