oamenii sunt atat de frumosi, pana iti dai seama ca se joaca
ca le place sa joace roluri
de ce mai transmiteti ce transmiteti si de ce va mai transpuneti, va lasati intr-un transparent imaculat sufletul la iveala... si apoi ca sa va aparati , spuneti ca voi, jucati roluri
pai oamenii asta sunt, asta e rolul lor? sa fie actori din oameni?
imi pare rau sa i vad asa
stiu, stiu foarte bine ca lumea in care traim nu ne mai permite sa ne punem sufletul pe tava, pentru ca la capatul ei intotdeauna e un calau...
dar pentru mine, care citandu-ma "sunt un suflet de femeie proasta" (si care poate fac acelasi lucru) e destul de greu atunci cand simt suflete sa accept ca ele se joaca... nu poti sa te joci transpunand c simti in halu` ala... e imposibil
neumanul, nepamantescul, nu poti sa-l joci in roluri
poate ca asta iubesc la tine de fapt... shocul dintre sclipirea din ochii tai si renegarea pe care incerci tu sa o faci, intunericul pe care incerci sa ti-l implantezi in ochi, in buze, pana si in suflet pentru a te apara...de acesti pistolari
e o batalie
stiu
intre a lasa sclipirea sa lumineze suflete, sau a o infunda in intuneric pentru a se "feri"...dar nu uita ea atunci...sa mai lumineze?...damn
i don t know, i cannot understand
de ce nu mai le e permis sufletelor sa fie suflete?
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment