zbucium

de ce ne chinuim sa le aratam oamenilor care conteaza pentru noi cine suntem, cand ei nu vor sa vada asta?
de ce ne incapatanam sa-i iubim pe cei care nu dau 2 parale pe noi? e total inversat. e culmea. e ilogic. parca mai mult, parca atunci cand cineva nu da 2 bani pe tine, tu mai mult iti doresti sa-i arati ce nu vede. nu poti sa accepti ca de fapt nu vrea sa te vada. pentru ca despre tine e vorba.
dar doare sa accepti asta. probabil d-aia te incapatanezi sa mergi inainte intr-un spatiu gol, unde stii ca nu se va misca nimic. pentru ca ti-e frica sa accepti.
tocmai mi-a multumit cineva ca sunt in viata persoanei aceleia. m-a izbit ceva in creieri. Doamne. dar nu am facut absolut nimic. adica acum mi se pare paranormal sa-ti mai multumeasca cineva asa din senin, doar pe baza a ce simte despre tine, ca existi, pentru ca eu am facut multe pentru oameni care poate n-au zis nici un multumesc sau au profitat la maxim si m-am incapatanat sa fac in continuare lucruri pentru oameni care n-au apreciat. si normal ca la un moment dat disproportionalitatea frustreaza. nu poti fi un martir toata viata. de fapt nu poti fi deloc. au fost putini. acum sunt aproape inexistenti.
si totusi, aici nu pot sa vorbesc doar despre a da si a primi.
e vorba de o persoana, care mi-e ciudat sa o descriu cand ma gandesc ce simt. in mine simt ca nu trebuie sa dau nicio explicatie. stiu ca e. stiu ca e incomparabil cu nimic altceva. stiu ca nu-mi aminteste de nimeni, decat de mine si ca frumusetea lui interioara, externalizata prin zambetul lui si prin ochii puri e lucrul peste care as vrea sa-mi odihnesc sufletul imbatranit devreme si ochii intunecati de prea multe. nu e un lucru descriptibil. pur si simplu il simt.
dar nu exista. si lipsa lui doare. doare, cu tot corpul, cu toata mintea mea.
normal ca ma zdruncina, ma rupe, si bucatile din mine nu se mai pot uni, cand trebuie sa suport o afirmatie de genul: multumesc ca esti in viata mea, de la un strain, si sa tanjesc dupa tine, pentru care as face orice, dar tu nu esti.
cat poate fi de nedrept?
oricare ar fi sentimentele, sunt ale mele. ce vine din interiorul meu e singurul bun pe care-l am. am spus-o tot timpu. asta e probabil una din putinele certitudini pe care le am. si nu pot sa fie atat de diferite Doamne.
off, vreau doar sa plec. VREAU SA PLEC. incertitudinea asta ma omoara. trebuie sa fiu acolo fizic. trebuie pentru linistea mea. si voi fi impacata. pentru ca eu, eu voi fi in pace cu mine ca am facut ce tinea de mine.
n-am sa uit niciodata ce mi-a zis o buna prietena, de mult: "tu sa fii impacata ca ai facut tot ce tinea de tine sa va fie bine". unul din cele mai bune lucruri pe care mi le-a spus cineva vreodata. eh, eu am calitatea asta, dincolo de tot ce se intampla, in ciclul asta al vietii, al trecerii, al maturizarii, al plecarilor si al venirilor, am stiut sa mentin ce mi-au dat oamenii, indiferent ce au devenit sau vor deveni ei pentru mine. nu poti sa-i refuzi unui om calitatile doar pentru ca nu te mai intelegi cu el, sau nu mai e in prezentul tau. a facut candva parte din viata ta, tu i-ai dat voie, si tot tu trebuie sa respecti in ce ai crezut vreodata. asa gandesc eu.
si oamenii, oricum, dincolo de cat sunt de buni sau rai, doar de tine tine sa iei de la ei ce e bun de luat. din fiecare om poti extrage ceva, normal, daca vrei. am avut norocul sa intalnesc de-a lungul anilor astora, daca nu oameni care mi-au ramas alaturi, dar au ramas alaturi de mine, cuvintele lor sau faptele lor sau gandurile si principiile lor. am stiut sa car asta cu mine. si ma bucur pentru asta. nu-i va mentine pe oamenii aceia mereu langa mine, pentru ca nu am nevoie de asta, dar voi avea ceva de ce am nevoie: cuvinte potrivite :)
imi zdruncini sufletul si nu ti-am facut nimic. dar asta nu e o poveste noua pentru mine. doar ca intensitatea asta e altfel. si tu esti altfel. tu esti singurul. stiu sa-mi car durerea, nu e problema, oricata ar fi, dar daca se intoarce universul asta impotriva ta, e vai de ochii aia ai tai:)
oricum, am sa cred mereu in tine, ca esti sau ca nu. ca ma omoara, sau nu. pentru ca asta iar tine de mine si de calitatea mea. de a vedea in tine, ce esti, dincolo de daca esti sau nu esti. eu stiu. eu simt. eu o voi face intotdeauna.

mi-e dor...